Blogu' lu' Blogescu - A BRAVE NEW WORLD


Dialog imaginar: Am spus că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

miercuri, 22 aprilie 2009

Trei profile de cititori. Profilul doi: omul suflet (pars 2)


În timp ce Calico Jack, părăsit de orice urmă de noroc îşi aştepta plecarea spre spânzurătoarea din Saint Royal, aruncat în teribilele catacombe din Saint Jago de la Vega, un călăreţ gonea nebuneşte, traversând insula spre Montego Bay, ocolind zona râpoasă şi plină de şisturi calcaroase din centrul insulei prin Ewarton şi Trelawny, purtând cu sine un mesaj secret pentru Esquire-ul de Montego, Sir Gavin Wordsburied. În treacăt fie spus, acestui respectabil domn, stăpân peste jumătate din Jamaica, nu-i plăcea defel să locuiască în insula cu climă insuportabilă, plină de molime şi bântuită de piraţi unde nu venea decât foarte rar, o data la câţiva ani iar atunci doar pentru a-şi pune afacerile la punct, pentru a pedepsi trădările şi recompensa loialitatea. Cât timp Esquire-ul veghea asupra eficientei îndepliniri a ordinelor sale, unul din oamenii săi întocmea un raport detaliat despre siguranţa posesiunilor Coroanei în faţa puternicei influenţe spaniole din zonă, raport ce era apoi înmânat secretarului Camerei Comunelor spre studiu şi arhivare. În Anglia respectabilul domn era prosper om de afaceri cu legături ce duceau sus de tot până aproape de Coroană şi, de asemenea, membru marcant al unei frăţii a adevărului, o societate ce va fi cunoscută mai târziu sub numele de Philalethes Society.


Mesagerul plin de praf şi sfârşit de oboseală traversă cu pas iute hall-ul larg al clădirii, făcu o plecăciune uşor grăbită dar cuviincioasă şi înmână tăcut o cutie de lemn ce purta sigiliul guvernatorului. Esquire-ul luă cutia cu o mişcare ce trăda o uşoară nervozitate si o deschise printr-un gest nervos, greu disimulat. Privind conţinutul, se încruntă uşor şi-l întrebă pe mesager cu voce aspră dacă a deschis cumva cutia mai înainte. Acesta răspunse că nu.

"- Am să-ţi pun trei întrebări, vreau să-mi răspunzi fără ezitare la fiecare dintre ele !" spuse nobilul scrutând bănuitor chipul mesagerului. După ce şirul întrebărilor se curmă, Excelenţa Sa mulţumi mesagerului pentru răspunsuri şi îi spuse că poate să plece acum. Acesta se înclină plin de reverenţă, apoi se răsuci soldăţeşte pe călcâie şi părăsi încăperea la fel de iute cum sosise. Imediat, Sir Gavin se îndreptă spre biroul masiv din lemn de mahon, scoase tocul şi o hârtie pe care scrise în grabă câteva cuvinte, semnă, puse sigiliul şi apoi sună din clopoţel. După ce pajul luă scrisoarea, Sir Gavin, se aşeză plin de uşurare în jilţul de la fereastră, cu privirea imobilă, prinsă indefinit în valurile de turcoaz ale mării ce-i capturaseră hipnotic privirile. Era mulţumit că secretul era acum în siguranţă din nou iar transportul misterioasei cutii ce tocmai o primise avea să fie cea din urmă sarcină a mesagerului. "Marele Maestru va fi mulţumit !" gândi în sinea sa Esquire-ul. "Ce naiv acest mesager, să creadă că mă păcăleşte ..., nimeni nu poate răspunde celor trei întrebări perfect, cu excepţia celor ce cunosc Cuvântul. Dacă voia să trăiască nu ar fi trebuit să mă mintă."



******


În Londra era zi de sărbătoare, beatitudinea plutea în aer, toată lumea era plină de veselie şi lipsită de griji cu excepţia unui etaj dintr-o clădire discret situată lângă Parlament, unde, într-o atmosferă tăcută şi apăsătoare, membrii Cercului Superior al societăţii Philaletes aşteptau neştiuţi, pierduţi într-o solemnă muţenie, sosirea din Caraibe a Fratelui Protector, cunoscut în afara societăţii drept Esquire-ul de Montego al Caraibelor. La prima vedere, basoreliefurile ce decorau interiorul obscur îţi aşezau o sobrietate stranie în suflet dar şi sentimentul unei bruşte ieşiri din mundanul zgomotos şi flecar al realităţii de dincolo de zidurile tăcute, o realitate care acum sărbătorea prosteşte, năclăită în propriul derizoriu, condamnată la precaritate şi uitare. Un râs tâmp al unei lumi fericită în ignoranţa ei.

Scenele ce înfăţişau zei şi eroi din mitologia greacă prinşi în bronzul contorsionat laolaltă cu însemne zodiacale şi figuri biblice cu braţe profetic întinse confereau încăperii o aură de inefabilă sacralitate. Eclectismul acela nu tulbura câtuşi de puţin senzaţia uniformă de copleşitoare prezenţă a divinului, ci dimpotrivă, părea că o adânceşte. Încăperea circulară deşi era destul de largă, insuficienţa luminii care nu reuşea să răzbată prin vitraliile cupolei, dădea o senzaţie de comprimare a spaţiilor şi aceasta părea întotdeauna mai mică decât era în realitate. Forma sa perfect rotundă permitea fiecăruia dintre cei treizeci şi trei de membri ai Cercului Superior să se vadă mereu între ei. În mijloc, pe Jilţul Roditor al Cunoaşterii stătea Marele Maestru, fondatorul societăţii, Cel pentru care tainele nu există, Stăpânul Cuvântului, binefăcătorul neştiut al lumii exterioare. Deşi părea în vârstă, nu se putea spune cu exactitate numărul anilor pe care Venerabilul îi avea şi, deşi chipul său brăzdat de cicatrici adânci trăda un trecut nu tocmai lipsit de greutăţi, mina sa liniştită şi vorba întotdeauna măiestrit aleasă stăpânea ca o vrajă pe toţi cei ce-l ascultau iar chipul său îngrozitor la prima vedere, devenea miraculos transfigurat în cel al unui sfânt. Membrii Cercului erau privilegiaţii martori, singurii de fapt, ai acestei mirabile mutatio ce se petrecea ori de câte ori se întruneau pentru ceremonii.


În cele din urmă, Sir Gavin îşi făcu multaşteptata apariţie după care, conform ritualului, fu aşezat în chiar mijlocul Adunării. În acel moment, din întuneric, se auzi plină de har vocea Marelui Maestru ...

luni, 16 martie 2009

Trei profile de cititori. Profilul doi: omul suflet (pars 1).


"Căci multe lucruri se întâmplă exact acum, în timp ce vorbim..." Efrem Sirul


Într-una din insuportabilele nopţi tropicale ale anului 1663, dintr-acelea cu lună plină şi aer al dracului de înăbuşitor, Manuel Ortega, corsarul temut de toată suflarea din Caraibe, înţelesese brusc că moartea groaznică a celor douăzeci de duşmani ai săi, ale căror leşuri spintecate stăteau acum risipite şi nefireşti la picioarele sale, nu i-a adus nici satisfacţia mult aşteptată, nici liniştea împuţinării duşmanilor, ci dimpotrivă, frământări nebănuite şi reverii de neînţeles. În acea noapte de pomină, în timp ce fluxul lua cu sine spre uitarea deplină stârvurile ciopârţite, pentru prima oară în viaţă Manuel Ortega se gândi preţ de o clipă că răzbunarea nu e tocmai un lucru venit de la Domnul. Dintr-un motiv absolut inexplicabil, se privi retrospectiv, şi brusc, toate fărădelegile săvârşite îi veniră în minte. Atunci se petrecu un lucru curios şi total neaşteptat, care umplu de nedumerire cugetul sângerosului corsar: se întristă profund din pricina propriei existenţe ce-i părea acum un nesfârşit şir de cumplite şi abominabile nemernicii. Se părea că de când pusese mâna pe cufărul acelui nenorocit de misionar, care deşi îl blestema necontenit avusese totuşi mărinimia să-i ofere o moarte instantanee cu un plumb drept în inimă, lucrurile îi păreau altfel în jur şi el nu se simţea deloc în apele lui.

După noaptea aceea ciudată, fiorosul pirat se făcu brusc nevăzut împreună cu toate comorile sale, înghiţit parcă de marea pe care o colindase o viaţă întreagă. Nimeni nu mai auzi nimic de el în urma sa nemailăsând decât misterul propriei dispariţii şi zeci de legende, care mai de care mai plină de grozăvii şi fapte cutremurătoare, ce nu pot fi povestite celor slabi de înger. De atunci, multe furtuni răscoliră mările calde ale tropicelor şi cincizeci şi şapte de ani tulburi se scurseră cu iuţime, răstimp în care alţi piraţi îngroziră lumea cu nelegiuirile lor, alte victime pieriră de fierul lor năprasnic. Mai în glumă, mai în serios se vorbea că, de la Manuel Ortega încoace, spânzurătorile erau blestemate căci zurbagii de pe mare, care omorau şi schingiuiau după bunul plac, deveniseră de neprins iar eşafodurile ridicate din ordinul coroanei prin pieţe, aşteptau zadarnic să le cadă vreun gâtlej de tâlhar, rămânând departe de macabra lor întrebuinţare. Acestea fuseseră convertite în folositoare tarabe pentru comerţul cu peşte, în timp ce temuţii stâlpi unde ar fi trebuit să-şi facă dansul cel de pe urmă corsarii de sub flamura lui Jolly Roger erau acum prietenos loc de popas pentru pescăruşii argintii de care sunt pline mările calde ale tropicelor.

Poate că totul s-ar fi săvârşit în deplină tăcere iar istorisirea noastră şi-ar fi curmat firul chiar aici dacă soarta, într-un chip extrem de curios şi propriu doar ei, nu ar fi ales ca unui criminal fără Dumnezeu să-i fie dat să joace un excepţional
rol ce va duce la călăuzirea şi mântuirea multor generaţii de oameni, ferindu-i de întunericul unei damnatio eterna şi oferindu-le un loc alături de cei mai buni dintre fiii Domnului.

Dar să vedem cum s-au întâmplat mai departe lucrurile. Acum, după aproape şaizeci de ani, în timpul unei incursiuni în Jamaica, John Rackham, cunoscut de toată lumea drept Calico Jack ucigătorul de prunci, căzu într-o capcană întinsă de trimisul amiralităţii britanice, duşmanul său de moarte, neînfricatul căpitan Jonathan Barnet. Nemernicul Jack fu capturat împreună cu tot echipajul său şi aruncat în temniţă. La capătul celei mai negre săptămâni din viaţa sa, Calico Jack nu mai putu îndura o altă vizită a fierului roşu şi cleştelui de smuls carnea în celula sa şi rosti aproape neinteligibil, printre suspine şi gemete un cuvânt care nedumeri pe toată lumea. Unii spuneau că nu ar avea nici un sens fiind ultima bătaie de joc a unui pirat ce ştia că va muri oricum, alţii că era un cod secret transmis unor tovarăşi infiltraţi ori chiar autorităţilor corupte. Ce înseamna sau ce ascundea acea vorbă cu adevărat era de neînţeles şi nimeni nu putea spune cu exactitate nimic.

În timp ce Calico Jack, părăsit de orice urmă de noroc îşi aştepta plecarea spre spânzurătoarea din Saint Royal ...

[va urma]

joi, 12 februarie 2009

Trei profile de cititori. Profilul unu: obiectul însufleţit


Lectura, ca şi scrisul, poartă cu sine motivaţii diverse ce diferă de la obiect la obiect, de la afect la afect sau de la spirit la spirit. Acum mă voi referi doar la lectură, această folositoare zăbavă de care avem atâta nevoie.

Obiectul însufleţit, de regulă nu citeşte deloc dar atunci când totuşi o face, nu trece de pragul existentelor brute ce i se dau conştiinţei sale îmburuienite, ca o pajişte proaspătă unui ierbivor lihnit. E consumator de ziare, OTV, five o'clock flash news, Can-Can ori filme cu acţiune.

Sufletul său de ierbivor docil urmează instinctual calea acestor primae sensationes, firesc, cu simplitatea naturii înseşi. Votează, înjură, umple stadioanele, este împuşcat la revoluţii sau în linia întâi a frontului asumându-şi fără să vrea rolul pâinii consumată în împărtăşania revolută a istoriei. O anafură construită din simplitate. Şansa sa unică în ecuaţia izbăvirii de propria condiţie este revelaţia. Trebuie totuşi spus ca omul obiect este simplu agent pasiv în toate cele ce se întâmplă ori i se întâmplă.

Într-o ordine a spiritului aceste ontologii nu devin vizibile decât accidental, indirect, prin efectul pe care-l au asupra lumii naturale, ca aerul invizibil ce devine vârtej ridicând coloane de praf. De altfel, pur şi simplu nu există.

miercuri, 4 februarie 2009

California dreamin' (terminat)


Astăzi, pe o reţea socială unde activez obligatoriu (interes de serviciu - risărci domle, nu te joci) primesc de la Kathryn35, care mi-a umplut inbox-ul de wink-uri californiene următorul catren exasperant:


Do as U pleaz, as I aim 2 teaz!!
I'm young, free & single & luv 2 mingle!
So if U also luv2luv, live & dance?
Tick yes 4 a further glance! Kx


Gânduri roz se ascund sub metrica infantilă. Joyful and playful isn't it ?




Feels almost like Wong Kar Wai's
Chungking Express (varianta de favela).
 

blogger templates | Make Money Online