Trei profile de cititori. Profilul doi: omul suflet (pars 1).

"Căci multe lucruri se întâmplă exact acum, în timp ce vorbim..." Efrem Sirul

Într-una din insuportabilele nopţi tropicale ale anului 1663, dintr-acelea cu lună plină şi aer al dracului de înăbuşitor, Manuel Ortega, corsarul temut de toată suflarea din Caraibe, înţelesese brusc că moartea groaznică a celor douăzeci de duşmani ai săi, ale căror leşuri spintecate stăteau acum risipite şi nefireşti la picioarele sale, nu i-a adus nici satisfacţia mult aşteptată, nici liniştea împuţinării duşmanilor, ci dimpotrivă, frământări nebănuite şi reverii de neînţeles. În acea noapte de pomină, în timp ce fluxul lua cu sine spre uitarea deplină stârvurile ciopârţite, pentru prima oară în viaţă Manuel Ortega se gândi preţ de o clipă că răzbunarea nu e tocmai un lucru venit de la Domnul. Dintr-un motiv absolut inexplicabil, se privi retrospectiv, şi brusc, toate fărădelegile săvârşite îi veniră în minte. Atunci se petrecu un lucru curios şi total neaşteptat, care umplu de nedumerire cugetul sângerosului corsar: se întristă profund din pricina propriei existenţe ce-i părea acum un nesfârşit şir de cumplite şi abominabile nemernicii. Se părea că de când pusese mâna pe cufărul acelui nenorocit de misionar, care deşi îl blestema necontenit avusese totuşi mărinimia să-i ofere o moarte instantanee cu un plumb drept în inimă, lucrurile îi păreau altfel în jur şi el nu se simţea deloc în apele lui.

După noaptea aceea ciudată, fiorosul pirat se făcu brusc nevăzut împreună cu toate comorile sale, înghiţit parcă de marea pe care o colindase o viaţă întreagă. Nimeni nu mai auzi nimic de el în urma sa nemailăsând decât misterul propriei dispariţii şi zeci de legende, care mai de care mai plină de grozăvii şi fapte cutremurătoare, ce nu pot fi povestite celor slabi de înger. De atunci, multe furtuni răscoliră mările calde ale tropicelor şi cincizeci şi şapte de ani tulburi se scurseră cu iuţime, răstimp în care alţi piraţi îngroziră lumea cu nelegiuirile lor, alte victime pieriră de fierul lor năprasnic. Mai în glumă, mai în serios se vorbea că, de la Manuel Ortega încoace, spânzurătorile erau blestemate căci zurbagii de pe mare, care omorau şi schingiuiau după bunul plac, deveniseră de neprins iar eşafodurile ridicate din ordinul coroanei prin pieţe, aşteptau zadarnic să le cadă vreun gâtlej de tâlhar, rămânând departe de macabra lor întrebuinţare. Acestea fuseseră convertite în folositoare tarabe pentru comerţul cu peşte, în timp ce temuţii stâlpi unde ar fi trebuit să-şi facă dansul cel de pe urmă corsarii de sub flamura lui Jolly Roger erau acum prietenos loc de popas pentru pescăruşii argintii de care sunt pline mările calde ale tropicelor.

Poate că totul s-ar fi săvârşit în deplină tăcere iar istorisirea noastră şi-ar fi curmat firul chiar aici dacă soarta, într-un chip extrem de curios şi propriu doar ei, nu ar fi ales ca unui criminal fără Dumnezeu să-i fie dat să joace un excepţional rol ce va duce la călăuzirea şi mântuirea multor generaţii de oameni, ferindu-i de întunericul unei damnatio eterna şi oferindu-le un loc alături de cei mai buni dintre fiii Domnului.

Dar să vedem cum s-au întâmplat mai departe lucrurile. Acum, după aproape şaizeci de ani, în timpul unei incursiuni în Jamaica, John Rackham, cunoscut de toată lumea drept Calico Jack ucigătorul de prunci, căzu într-o capcană întinsă de trimisul amiralităţii britanice, duşmanul său de moarte, neînfricatul căpitan Jonathan Barnet. Nemernicul Jack fu capturat împreună cu tot echipajul său şi aruncat în temniţă. La capătul celei mai negre săptămâni din viaţa sa, Calico Jack nu mai putu îndura o altă vizită a fierului roşu şi cleştelui de smuls carnea în celula sa şi rosti aproape neinteligibil, printre suspine şi gemete un cuvânt care nedumeri pe toată lumea. Unii spuneau că nu ar avea nici un sens fiind ultima bătaie de joc a unui pirat ce ştia că va muri oricum, alţii că era un cod secret transmis unor tovarăşi infiltraţi ori chiar autorităţilor corupte. Ce înseamna sau ce ascundea acea vorbă cu adevărat era de neînţeles şi nimeni nu putea spune cu exactitate nimic.

În timp ce Calico Jack, părăsit de orice urmă de noroc îşi aştepta plecarea spre spânzurătoarea din Saint Royal ...

[va urma]