Trei profile de cititori. Profilul doi: omul suflet (pars 2)

În timp ce Calico Jack, părăsit de orice urmă de noroc îşi aştepta plecarea spre spânzurătoarea din Saint Royal, aruncat în teribilele catacombe din Saint Jago de la Vega, un călăreţ gonea nebuneşte, traversând insula spre Montego Bay, ocolind zona râpoasă şi plină de şisturi calcaroase din centrul insulei prin Ewarton şi Trelawny, purtând cu sine un mesaj secret pentru Esquire-ul de Montego, Sir Gavin Wordsburied. În treacăt fie spus, acestui respectabil domn, stăpân peste jumătate din Jamaica, nu-i plăcea defel să locuiască în insula cu climă insuportabilă, plină de molime şi bântuită de piraţi unde nu venea decât foarte rar, o data la câţiva ani iar atunci doar pentru a-şi pune afacerile la punct, pentru a pedepsi trădările şi recompensa loialitatea. Cât timp Esquire-ul veghea asupra eficientei îndepliniri a ordinelor sale, unul din oamenii săi întocmea un raport detaliat despre siguranţa posesiunilor Coroanei în faţa puternicei influenţe spaniole din zonă, raport ce era apoi înmânat secretarului Camerei Comunelor spre studiu şi arhivare. În Anglia respectabilul domn era prosper om de afaceri cu legături ce duceau sus de tot până aproape de Coroană şi, de asemenea, membru marcant al unei frăţii a adevărului, o societate ce va fi cunoscută mai târziu sub numele de Philalethes Society.


Mesagerul plin de praf şi sfârşit de oboseală traversă cu pas iute hall-ul larg al clădirii, făcu o plecăciune uşor grăbită dar cuviincioasă şi înmână tăcut o cutie de lemn ce purta sigiliul guvernatorului. Esquire-ul luă cutia cu o mişcare ce trăda o uşoară nervozitate si o deschise printr-un gest nervos, greu disimulat. Privind conţinutul, se încruntă uşor şi-l întrebă pe mesager cu voce aspră dacă a deschis cumva cutia mai înainte. Acesta răspunse că nu.

"- Am să-ţi pun trei întrebări, vreau să-mi răspunzi fără ezitare la fiecare dintre ele !" spuse nobilul scrutând bănuitor chipul mesagerului. După ce şirul întrebărilor se curmă, Excelenţa Sa mulţumi mesagerului pentru răspunsuri şi îi spuse că poate să plece acum. Acesta se înclină plin de reverenţă, apoi se răsuci soldăţeşte pe călcâie şi părăsi încăperea la fel de iute cum sosise. Imediat, Sir Gavin se îndreptă spre biroul masiv din lemn de mahon, scoase tocul şi o hârtie pe care scrise în grabă câteva cuvinte, semnă, puse sigiliul şi apoi sună din clopoţel. După ce pajul luă scrisoarea, Sir Gavin, se aşeză plin de uşurare în jilţul de la fereastră, cu privirea imobilă, prinsă indefinit în valurile de turcoaz ale mării ce-i capturaseră hipnotic privirile. Era mulţumit că secretul era acum în siguranţă din nou iar transportul misterioasei cutii ce tocmai o primise avea să fie cea din urmă sarcină a mesagerului. "Marele Maestru va fi mulţumit !" gândi în sinea sa Esquire-ul. "Ce naiv acest mesager, să creadă că mă păcăleşte ..., nimeni nu poate răspunde celor trei întrebări perfect, cu excepţia celor ce cunosc Cuvântul. Dacă voia să trăiască nu ar fi trebuit să mă mintă."

******

În Londra era zi de sărbătoare, beatitudinea plutea în aer, toată lumea era plină de veselie şi lipsită de griji cu excepţia unui etaj dintr-o clădire discret situată lângă Parlament, unde, într-o atmosferă tăcută şi apăsătoare, membrii Cercului Superior al societăţii Philaletes aşteptau neştiuţi, pierduţi într-o solemnă muţenie, sosirea din Caraibe a Fratelui Protector, cunoscut în afara societăţii drept Esquire-ul de Montego al Caraibelor. La prima vedere, basoreliefurile ce decorau interiorul obscur îţi aşezau o sobrietate stranie în suflet dar şi sentimentul unei bruşte ieşiri din mundanul zgomotos şi flecar al realităţii de dincolo de zidurile tăcute, o realitate care acum sărbătorea prosteşte, năclăită în propriul derizoriu, condamnată la precaritate şi uitare. Un râs tâmp al unei lumi fericită în ignoranţa ei.

Scenele ce înfăţişau zei şi eroi din mitologia greacă prinşi în bronzul contorsionat laolaltă cu însemne zodiacale şi figuri biblice cu braţe profetic întinse confereau încăperii o aură de inefabilă sacralitate. Eclectismul acela nu tulbura câtuşi de puţin senzaţia uniformă de copleşitoare prezenţă a divinului, ci dimpotrivă, părea că o adânceşte. Încăperea circulară deşi era destul de largă, insuficienţa luminii care nu reuşea să răzbată prin vitraliile cupolei, dădea o senzaţie de comprimare a spaţiilor şi aceasta părea întotdeauna mai mică decât era în realitate. Forma sa perfect rotundă permitea fiecăruia dintre cei treizeci şi trei de membri ai Cercului Superior să se vadă mereu între ei. În mijloc, pe Jilţul Roditor al Cunoaşterii stătea Marele Maestru, fondatorul societăţii, Cel pentru care tainele nu există, Stăpânul Cuvântului, binefăcătorul neştiut al lumii exterioare. Deşi părea în vârstă, nu se putea spune cu exactitate numărul anilor pe care Venerabilul îi avea şi, deşi chipul său brăzdat de cicatrici adânci trăda un trecut nu tocmai lipsit de greutăţi, mina sa liniştită şi vorba întotdeauna măiestrit aleasă stăpânea ca o vrajă pe toţi cei ce-l ascultau iar chipul său îngrozitor la prima vedere, devenea miraculos transfigurat în cel al unui sfânt. Membrii Cercului erau privilegiaţii martori, singurii de fapt, ai acestei mirabile mutatio ce se petrecea ori de câte ori se întruneau pentru ceremonii.

În cele din urmă, Sir Gavin îşi făcu multaşteptata apariţie după care, conform ritualului, fu aşezat în chiar mijlocul Adunării. În acel moment, din întuneric, se auzi plină de har vocea Marelui Maestru ...