Păianjenul din Talliston

Astăzi am conversat cu amicul meu, domnul T. din Londra, despre ultimele lui realizări scriitoriceşti. Îl admir cu sinceritate. Printre multele lui atuuri se numără memoria lumilor, cum îi spun eu, mitologia. Când vine vorba de mitologie celtică este inepuizabil. Recent, şi-a luat diploma de bard (da, există!) şi mi-a trimis lucrarea de absolvire. Un poem eroic scris în metru medieval anglo-saxon. Metrica adevărată, celtică, am aflat că s-ar fi pierdut neştiută în neantul istoriei. L-am scos la imprimantă şi aştept să-l citesc acasă, când ajung. Oricum, conţine tot ce trebuie pentru o lucrare bună pe calea druidismului: eroi, războinici ce luptă cu marea zbuciumată şi un kraken dezlănţuit, fantome, spiriduşi, seers and fairies/warlock's spell and darkness fell.

Ce mă fascinează atunci când interacţionez cu domnul T. este modul aproape brutal în care resimt diferenţa, pe celălalt precum şi felul fascinant în care îşi construieşte mitul. Revenind la problema ne-levinasiană a lui celălalt pot spune fără a mă înşela prea mult, că nicicând nu mi s-a înfăţişat cu mai multă evidenţă problema lui alter ca pe parcursul unei conversaţii de douăzeci de minute avute cu domnul T. Domnilor, am spus-o mereu, în Istanbul te poţi totuşi recunoaşte, în Londra niciodată ! Dar să ne întoarcem la inginerul nostru de lumi, domnul T., scriitor şi ingrat posesor al unui fermecător accent de Oxford.

Păianjenul din Talliston, cum l-am numit eu, îşi desăvîrşeşte cu o sistemicitate britanică lucrătura de arahnidă. E complicată, fină şi te prinde destul de repede, plus că e plasată doar în locuri întunecoase, în care singurele figuri luminoase sunt cele ale eroilor săi. Dar lumea lui trece dincolo de cărţile lui. A transformat redecorarea casei într-un ritual şi a rebotezat toate obiectele din jurul lui. Chiar şi străzile ori dealurile au alte nume acum. Are un mod aparte, aproape magic de a reinventa lumea odată cu el. Atunci când eşti în contact cu el, totul în jur pare emanaţia bizară a unui singur individ. Cu siguranţă nu am mai întâlnit oameni de acest fel. Nu ştiu de ce însă mereu mă duce cu gândul la Tolkien.

Later edit: Am uitat să spun, domnul T. cântă minunat la liră. Doar e bard cu acte'n regulă !