Artă sau filosofie ?
Răspunsul meu este evident: filosofie. Nici o muzică, lectură, tablou, statuie sau film nu m-au convins că răspunsul la această întrebare ar putea fi diferit. Am rămas un platonist chiar şi după un îndelung exerciţiu estetic. În stil Noica ecuaţia e cam aşa: a fi înseamnă a fi cultural iar a fi cultural înseamnă a fi întru raţiune adică filosofie. Iată un silogism real ! Tot ce-i urmează filosofiei este de rang secund în ordinea spiritului care este singurul care mă interesează pe mine. Între spirit şi surogatul acestuia voi alege întotdeauna spiritul. În artă, spiritul poate fi simţit pretutindeni, se insinuează în formele acesteia însă nu devine manifest, e o promisiune veşnic neîmplinită. Îl găsim mereu ca reflexie, ca umbră proiectată (ca în mitul peşterii), insinuat în fragmente. Spiritul în artă "este" mereu ciobit, ghicit, intuit, nemaipunând la socoteală faptul că este impregnat de emoţii şi sentimente, lucruri cu totul străine spiritului şi deci, filosofiei. Filosofia ne smulge din echivocitatea sublunarităţii, plasîndu-ne într-o zonă în care negociem direct cu spiritul, fără alte supoziţii în afară de acelea metodologice, absolut necesare demersului de acest fel. Filosofia este zodia raţiunii în timp ce arta este arealul de manifestare a sufletului.Pentru a trasa o graniţă între artă şi filosofie am să iau exemplul literaturii arătînd raportul acesteia cu filosofia. O literatură care interoghează nemijlocit spiritul îşi pierde dimensiunea artistică şi nu mai e literatură, devine filosofie după cum o filosofie foarte bine scrisă, în sensul unei estetici a formei nu mai e filosofie ea transformându-se în artă.
Când simt că mă apasă irepresibil limita Geist-ului pun mâna pe Borges şi citesc. Mă las pradă imageriei, ţesătoriei de lucruri, fapte şi situaţii, idolatriei reprezentării. Îmi e mai clar ca nicicând că artistul e cu pronia deasupra lui iar filosoful doar cu el însuşi.
Nici nu stii cit as dori sa iti dau dreptate... dar nu pot.
RăspundețiȘtergereCioran a citit multa filosofie, biblioteci intregi. Si dupa aceea, a fost dezamagit de ea. Eu nu ma pot compara cu acest colos (Cioran) - dar, ca om care se preocupa cu filosofia ca profesiune (imi e teama sa spun "ca profesionist in filosofie", ca nu sint si nici job nu am in acest domeniu) pot sa iti spun ca m-am cam saturat.
Motivul: preocuparea cu ratiunea si cu natura ei nu iti ofera mai nimic, in afara de exercitiul ratiunii insasi. E destul? Nu cred. Ratiunea, din nefericire (2.500 de ani au dovedit-o) nu ne face nici mai buni, nici mai fericiti. Si atunci?
Asculta oare politicienii pe cei ce fac filosofie politica sau macar stiinte politice? Sa fim seriosi. Daca am evoluat in exersarea ratiunii, ca nivel si ca numar de oameni, am reusit sa facem o lume mai buna? Nu-mi pot stapini un suris amar. Mai mult: ai vazut pina acum vreun profesor de etica sau morala care sa fie, in viata zilnica, un om exemplar? Eu nu. Repet: si atunci?
Daca trebuie sa aleg intre arta si filosofie, as alege intotdeauna ceea ce ma face mai bun si in acelasi timp imi aduce o fericire mai mare. Habar n-am daca arta e raspunsul, dar filosofia, in opinia mea, nu este.
Andruska, mă bucură foarte mult că astfel de postări nu te lasă fără reacţie. E un semn bun :).
RăspundețiȘtergereŞi mie mi-ar plăcea foarte mult să-ţi dau dreptate dar ceva nu mă lasă. Nici Cioran şi nici oricare alt devorator de biblioteci nu trebuie să intimideze. Cantităţii îi poţi opune cu uşurinţă Ideea. Vizita Ideii contează (gandeşte-te la un Wittgenstein câtă cultură filosofică avea!). Ca în calvinism, trebuie să ne demonstrăm cât trăim, că Ideea a fost şi pe la noi. E un fel de a ne mântui de banalitate.
Nici nu ştii cât te îndrăgesc, pe tine şi pe toţi cei "de acolo". Cobori nepermis în planul acţiunii, încerci adaugi filosofiei un telos, altul decât de cunoaştere în sine. Gândind aşa aproape orice fel de instrucţiune umanistă îţi va părea inutilă, deşartă. Descoperi cum lumea nu a învăţat nimic nici din istorie, nici din etică, darămite din filosofie. O poziţionare nefructuoasă, semănătoare de tristeţi.
Un sfat: ia-ţi un "job" adevărat(filosofia nu e un job) vreo doi ani, fă statistici şi vei vedea ce înseamnă să trăieşti în afara ei. Ar fi un Purgatoriu ne-necesar - poate voi posta ceva despre anii în care am lucrat în fabrică. Seamănă cu Cel mai iubit dintre pământeni :) -
Impresia mea e că vorbim despre lucruri suficient de diferite încât să ne înţelegem cu greutate. Eu vorbesc de filosofia ca logică. O logică a lumii în sensul posibilului, aşa cum biologia este o logică a viului iar statistica o logică a regularităţii entităţilor matematice. Tu faci din filosofie o logică a omenescului or şi eticul, şi esteticul se subscriu filosofiei. Amestecarea genului cu specia nu poate duce nicăieri.
Încerci să bagi elefantul în cutia de chibrituri printr-un raţionament care zvârle căutarea spiritului peste gard, în afara oricărei teodicei.
p.s. Nu vreau să-mi spui că am o viziune romantică, ne-actuală asupra filosofiei(iubire de ...bla bla) căci nu am. Şi f. analitică, şi mind ph., şi fil. politică îşi au un loc precis, necontradictoriu în ceea ce am spus mai sus.
Sfatul tau e bun si probabil ca il voi urma, vrind-nevrind... :)
RăspundețiȘtergereTotusi. Desigur, nu are rost sa ne batem in sofisme de autoritate. Faptul ca l-am amintit pe Cioran nu era un apel la autoritate, ci un exemplu.
Cred insa ca ne situam in perspective nitel opuse, desi nu fara legaturi. Tu pari mai degraba platonic, in sensul exersarii gindirii pentru ea insasi. Este o activitate foarte onorabila, nu contest. Mie imi este insa mai apropiat inimii un fel de socratism - o cautare a intelepciunii nu de dragul ei insesi, ci avind drept scop modelarea sufletului, faptul de a deveni pregatiti pentru a fi "cetateni" (termen pe care il inteleg mai larg decit Socrate: inseamna, cu expresia populara romaneasca, "a fi om intre oameni").
Crede-ma, am intilnit oameni extrem de inteligenti si versati in ale filosofiei - din acest punct de vedere, m-am aplecat intotdeauna in fata lor. Din pacate, multi dintre ei - majoritatea! - erau / sint, pur si simplu, ticalosi in relatiile cu oameni.
Iata de ce prefer paradigma socratica celei platoniciene. Imi place sa iesim in agora (in cazul nostru, internetul) si sa discutam - dar nu de dragul discutiei insesi, de dragul exersarii ratiunii si atit. Vreau sa invat sa devin mai bun, mai uman, mai diplomat, mai tolerant, vreau sa imi descopar prejudecatile (deopotriva in sens uzual si gadamerian).
Vreau sa particip la un "banchet" despre iubire nu doar pentru a afla natura iubirii, ci si pentru a aplica in viata practica ceea ce am aflat. Daca ramin la primul nivel, la ce mi-a folosit?
Cred ca asta e rolul filosofiei. Altfel, de exersarea ratiunii cu simplul scop de exersare a ei, se ocupa cu mai mult succes (cred eu) matematica, stiinta (asa-zis pozitiva, de parca ar fi si o stiinta negativa) si sporturi ale mintii precum sahul.
Deci, in acest sens, ma bucur ca discutam si filosofam!
imi amintesc fara sa vreau de pretentiile filosofice ale lui voltaire . el se dorea per se un reprezentant al "aufklärung-ului" ( philosoph , literat , artist , istoric economist si politic fiind ) unde chiar skeptiker-ul din el sustinea cu tarie ca tot ce pare a fi irational si pe de alta parte "logischen verstand" nu trebuiesc stringent respinse.
RăspundețiȘtergerelibertatea gandirii, eleganta esprit-ul impreuna cu puterea cuvantului devin pentru om pe masura ce le foloseste cu pricepere o arma puternica ( facea cred eu referire la logica lui leibniz ).
cat despre arta , ei bine , surrealismus spre exemplu se dorea o "realitate" peste adevarata "realitate" . in acel faimos "surrealistischen manifest" al lui andre breton una din criticile sale parea sa atinga un nerv "irascibil" si anume : facea cunoscut ca "grundübel-ul" societatii este tocmai rezultatul produs prin separarea rationala de fantesie. de aici si datoria artistului de a reintegra (pentru a expune) ceea ce are loc in subconstient . combinatia intre "obiecte" si realismus ofera o perspectiva caracteristica "ecolei de metafizica" .
ma rog ... stii doar bine ca thesele philosophice sunt ...sooo lalalala ! cand una sta in picioare aprare alta care infirma "validitatea" respectiv "verosimilitatea" acesteia sau acestora punand in centru atentiei o noua constructie ...
Câte "vorbe grele" pe un amărât de blog :)
RăspundețiȘtergereEmma:
Atunci când crezi că filosofia înseamnă erklären, tezele ei îţi pot părea "lalala" dar să replic în cheie gadameriană spun că filosofia nu trebuie să fie explicativă căci atunci nu mai e filosofie ci ştiinţă.
Toată treaba asta cu tezele care se bat cap în cap ca munţii din poveste este, consider eu, o viziune destul de înşelătoare asupra filosofiei, una din capcanele de pe drumul gândirii. Dacă ajungi să crezi în existenţa acelor munţi chiar, te vor face praf cu siguranţă.
Arta şi filosofia au multe preocupări comune însă facultăţile cu care se adresează le despart iremediabil. Redevin platonic, arta este a senzaţiilor, a emoţiilor, toate facultăţi ale inferioarei instanţe a sufletului. Arta generează imagerie, filosofia fuge de ea. Raţiunea este astfel singura îndreptăţită să judece să dea sentinţe. Arta se zbate în universul infinit al inventivităţii, (unii spun ca opera aperta) în timp ce filosofia creşte "coprinderea" în spiritul celui ce o practică. E ca integrarea in Brahman a indienilor.
Andruska:
Chiar eu mi-am afirmat platonismul. Pe mine mă interesează Virtutea şi nu "această virtute". De prima se ocupă filosofia de cea din urma altele(arta printre ele). Matematica este spledidă dar nu dă seamă de rânduiala lumii, de aici, insuficienţa ei. Dacă Platon însuşi ar trăi şi ar avea internet(scuzaţi nerozia) şi ar comenta aici ne-ar spune el însuşi că înţelegerea virtuţii duce la practicarea ei. Spiritul îşi află locul doar într-acela care-l caută cu râvnă, arta "se prezintă" tuturor. Revenind la topicul nostru, crezi că arta, mai mult decât filosofia ne poate face "mai buni, mai umani, mai, diplomaţi, mai cetăţeni "?
Aflarea mecanismelor Spiritului prin participare la el, ne poate întruma mult mai bine în situaţiile manifest-particulare ale acestuia decat invers.
Şi eu mă bucur că discutăm şi ne bucurăm de acest trialog.
pai, blogescu, am vaga senzatie ca nu iti esti prea sigur cand vorbesti de ratiune si de spirit . ultimul are o "definitie" ceva mai ampla pe cand ratiunea cere pentru orice afirmatie sau negatie o demonstratie la nivel logic si acest lucru inca de la aristoteles spre leibniz (acesta a definit ratiunea chiar mai bine) si in final catre borges al tau .
RăspundețiȘtergereexact in aceasta ordine :).
p.s. wittgenstein asta a fost oleaca mai exigent cu philosophia . mai fix ! si nu prea cred eu ca el daca avea blog spre exemplu - ar fi permis rubrica comentarii la liber . dimpotriva . ar fi inchis-o prin argumentul ucigator ...cumva : " spune ceva doar atunci cand iti esti aptsolut sigur ca are o logica " .
scolasticii in schimb au fost funny si super cool :)) le-au placut spatiile largi ale conversatiei . allora :))
Dragă Emma,
RăspundețiȘtergereCâteva clarificări: Spirit in sens hegelian. Ratiune in sens kantian, ca şi facultate de cunoaştere.
P.S. Nerozia cu commenturile era despre Platon nu Wittgenstein. Iartă-mi dar cred că saltul acesta, ca substanţă a discuţiei, din Wittgenstein la scolastici e prea mult, nu cred că putem face istoria filosofiei în commenturile unui blog(ce impietate!). L-am folosit pe Wittgenstein ca exemplu de individ lipsit de o temeinică instrucţie filosofică dar totuşi vizitat de Geist.
Nici un fel de referire la filosofia lui nu şi-ar fi avut locul în acest context.
allora to you too :D
Prima precizare. Toate bune si frumoase, pina ai spus ca "arta este a senzaţiilor, a emoţiilor, toate facultăţi ale inferioarei instanţe a sufletului". Deopotriva filosofic si stiintific vorbind, e gresit. Filosofic (pentru a da un singur exemplu), pentru ca exista diverse tipuri de arta, si arta conceptuala, de pilda, se adreseaza direct ratiunii. Stiintific, pentru ca filosofia mintii (un domeniu in care recunosc ca nu ma pricep) spune ca senzatiile si emotiile nu sint "facultati", ci elemente constitutive (alaturi de ratiune) ale mintii noastre. Mai mult, cind rationam, o facem pe baza senzatiilor si a emotiilor. Dar nimeni nu sustine ca, din aceasta cauza, ele ar fi inferioare.
RăspundețiȘtergereMai mult, in Romania a aparut si o carte, cred ca se numeste "Inteligenta Emotionala", e faina.
A doua precizare. Ma intrebi: "crezi că arta, mai mult decât filosofia ne poate face "mai buni, mai umani, mai, diplomaţi, mai cetăţeni"?"
Iti raspund ca, din nefericire, asa pare. Prietena mea se ocupa de filosofia :) artei si, datorita ei, am cunoscut multi artisti [foarte multi "artisti contemporani", desi eu unul nu sint innebunit dupa aceasta arta]. Ce pot sa iti spun este ca ei erau mai implicati social, mai "de treaba" si, in general, mai placuti ca parteneri de beri si conversatie (pardon - de "banchet", daca tot discutam filosofie) decit "filosofii" pe care ii cunosc (profesori sau studenti). Si, cu siguranta, nu aveau nasul pe sus precum majoritatea stimabililor mei colegi de breasla.
Si asa ajung, datorita provocarii tale, la o alta idee: filosofia nu trebuie sa iti confere un argument pentru a fi cu nasul pe sus. Daca ai norocul sa faci filosofie (in sensul larg, de a citi filosofie si a discuta filosofie, institutional sau nu) - si chiar este un noroc - asta nu inseamna ca esti cu ceva special. Smerenia se potriveste cu filosofia, la fel ca si viata monahala.
O ultima observatie. Filosofia nu are un "altar", deci nu diminuam cu nimic importanta ei daca ne ocupam cu asemenea discutii pe blog. Ca sa te parafrazez: nu stiu sigur de Platon dar sint ferm convins ca, daca Socrate ar fi trait in zilele noastre, ar fi fost un blogger de succes. Pe bune!
:)) Frumos Andruska.
RăspundețiȘtergereContinuind in maniera socratica, pe care vad ca o indragesti destul de mult iti voi raspunde ca sunt de acord aproape cu tot ce ai spus. Aduc o necesara specificare in plus, spunand ca pozitia exprimata initial este pur metafizica (traversez o perioada intens metafizica).
Voi incepe cu sfarsitul textului tau. Da, filosofia nu are un altar, dar poate ar trebui sa-i facem unul. Unul din lemn de stejar din Carpati.(cred ca productia de altare ar trebui pusa pe picioare in Romania si asta nu numai in filosofie).
("Cu nasul pe sus", ce expresie frumoasa, neaosa) 100% de acord. Smerenia se cuvine si filosofului, ca atitudine in lume dar totusi, nu trebuie sa scapam din vedere ca prin natura ei, filosofia da socoteala de tot ce misca in lume. De aici aroganta tuturor filosofilor, chiar cand ne apar cu nasul mai pe jos. Poate putem schimba cativa oameni, dar filosofia?
Mai e si antrenorul de genii paltinisean cu categorisirea cailor: de tractiune, de circ si de curse. Stim bine cine sunt "caii de curse" pentru Noica. Si totusi Noica era atat de smerit. Dupa cum vezi ne invartim intr-un spatiu aporetic in aceasta problema.
In contextul metafizic pe care l-am enuntat, orice apreciere "stiintifica" imi poate provoca o indispozitie inutila. Mai tii minte definitia caldurii data de Hegel in Fenomenologia Spiritului definitie de care radea Popper in Logica lui cu gura pan' la urechi? Mi s-a parut intotdeauna o idiotenie reflectand lipsa tipica de pudoare a entitatilor cogitante din spatiul anglo-saxon. In plus, termenul "stiintific" ma irita la culme si nu-i gasesc un rost. Oare ce naiba o fi insemnand "stiintific" ?
Pe tema inteligentei emotionale au fost niste seminarii de care-mi amintesc cu relativa neplacere. Erau la seminarul lui Dumi Minor care urla cat il tineau bojocii ca oligofrenii pot fi la fel de destepti ca niste cercetatori de la CERN sa spunem. Erezie !
[Blogescu] -
P.S.
nu ma mai pot loga in cont. Sper sa nu raman un simplu comentator la propriul blog :)
sper ca totusi vei reveni!
RăspundețiȘtergereCe complicat e la tine cu mesajele...Il scriu din nou:
RăspundețiȘtergerePentru mine filosofia este intr-un fel ca si arta: nu am talent dar o admir. As alege arta pentru ca am nevoie de ea ca sa-mi echilibreze rationalul. Altfel, doar cu filosofie viata ar fi cam gri.
am citit articolul şi comentariile; însă nu mă bag deoarece se vede că eşti de partea lecturilor recente. poate altădată cînd ai să scrii ceva deschis am să intervin
RăspundețiȘtergere