Despre elitism


"Nu uitaţi aşadar că Jakob Böhme a fost văcar şi cizmar înainte de a-şi scrie Aurora!"


Iniţial un banal cuvânt latinesc (din eligere, a alege) care nouă ne-a parvenit pe filieră franţuzească(cum altfel?), elitismul sub forma sa doctrinară e o sabie cu două tăişuri, un fel de farmakon care poate face bine sau dimpotrivă, poate otrăvi societăţi şi conştiinţe. Poate salva destine în derivă sau le poate arunca în derivă, timpul şi momentul manifestării fiind cheia de boltă a acestuia.

Elitismul distruge atunci când este neadecvat, adică atunci când impune o limită acolo unde ea nu este necesară(limita care limitează) şi salvează atunci când indică o cale, arătând spre o frontieră deschizătoare de perspective(limita care nu limitează). Elitismul poate deveni o ecuaţie a lui a fi, pe care-l împarte cu seriozitate în afirmaţie sau negaţie.

Astfel, jocul de-a elitismul se revelează pe sine exact aşa cum este, ca mers pe frânghie al celui aflat în posesia limitei: elitistul autentic, prins în superbul joc al intuiţiilor, joc propriu existenţelor adevărate. Ca antonim al elitismului adecvat, există elitismul neadecvat cel ce pune limite închizătoare de orizonturi iar ca antonim al acestor două, unice tipuri de elitism, din punct de vedere al autenticităţii, se află elitismele sau falsul elitism. Acesta poartă imprimată în gestica sa stridentă marca lui pseudo, căutând doar postura goală. Nici nu respinge, nici nu îndrumă. De acesta trebuie să ne ferim.

Comentarii

  1. Vezi ce se intampla daca tii stacheta sus? Ca blogger elitismul e buna o modalitate de a-ti pierde cititorii.
    Am un feeling ca ti-au mai ramas doar cativa Blogescule.

    Eu zic sa scrii in continuare, desi iti simt plictisul si lehamitea de dincolo de monitor !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare