Blogu' lu' Blogescu - A BRAVE NEW WORLD


Dialog imaginar: Am spus că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

joi, 29 ianuarie 2009

Despre elitism


"Nu uitaţi aşadar că Jakob Böhme a fost văcar şi cizmar înainte de a-şi scrie Aurora!"


Iniţial un banal cuvânt latinesc (din eligere, a alege) care nouă ne-a parvenit pe filieră franţuzească(cum altfel?), elitismul sub forma sa doctrinară e o sabie cu două tăişuri, un fel de farmakon care poate face bine sau dimpotrivă, poate otrăvi societăţi şi conştiinţe. Poate salva destine în derivă sau le poate arunca în derivă, timpul şi momentul manifestării fiind cheia de boltă a acestuia.

Elitismul distruge atunci când este neadecvat, adică atunci când impune o limită acolo unde ea nu este necesară(limita care limitează) şi salvează atunci când indică o cale, arătând spre o frontieră deschizătoare de perspective(limita care nu limitează). Elitismul poate deveni o ecuaţie a lui a fi, pe care-l împarte cu seriozitate în afirmaţie sau negaţie.

Astfel, jocul de-a elitismul se revelează pe sine exact aşa cum este, ca mers pe frânghie al celui aflat în posesia limitei: elitistul autentic, prins în superbul joc al intuiţiilor, joc propriu existenţelor adevărate. Ca antonim al elitismului adecvat, există elitismul neadecvat cel ce pune limite închizătoare de orizonturi iar ca antonim al acestor două, unice tipuri de elitism, din punct de vedere al autenticităţii, se află elitismele sau falsul elitism. Acesta poartă imprimată în gestica sa stridentă marca lui pseudo, căutând doar postura goală. Nici nu respinge, nici nu îndrumă. De acesta trebuie să ne ferim.

luni, 26 ianuarie 2009

Timpul nostru. Caleidoscop pseudo-contemporan


The pop artist Andy Warhol once approached me at a party and told me that he collected scientific journals, but he couldn't understand them. He drifted away, then came back and said, "Do you mind if I ask you a question?" "Of course not," I replied. He asked, "Why does science take so long?" I said, "Mr. Warhol, when you do a picture of Marilyn Monroe, does it have to be exactly like her, as close to being her as you can make it?" He said, "Oh no. And anyhow, I have this place called the Factory where my helpers do it." I said, "Well, in science it has to be exact, as exact as you can make it." He looked at me with limp sympathy and said, "Isn't that terrible?"

Andy Warhol, from an interview with G.R. Swenson, "What is Pop Art?: Anwers from 8 Painters, Part I," Artnews 62 (November 1963), p. 26.

__________________________________


"I want to be like Gandhi, and Martin Luther King, and John Lennon... but I want to stay alive." --Madonna

Vrei sa ma pui la zid si sa ma f... pana cheama vecinii mascatii?Make me! Umm..about me...Fac colectie de penisuri, singurul lucru valoros la un barbat.
--NoBullshit (Noi2 user)

"Math class is really tough!" -- Talking Barbie

"I yam what I yam and tha's all what I yam." -- Popeye the Sailor

Activate interlock! Dynotherms connected! Infracells up! Mega thrusters are go! LET'S GO VOLTRON FORCE!

You know? Sometimes me conscience kinda bothers me... But not this time! --Bugs Bunny

Making eye contact during rough sex is roughly the equivalent of trying to read Dostoievsky on a rollercoaster. --Jenna Jameson
__________________________________


Ce epocă domnilor, ce epocă !!!


P.S.

"'You only think you are you barnpots,' shouted angry farmers from the meadows. 'Shut that row up! You're frightening the chickens, you lot and your bloody philosophy. You can't eat philosophy can you? Where would you be if us farmers went round spouting statements like that, eh? Dead, that's where you'd be! Because there'd be naff all to eat!" -- Anonymous quoted by Daniel Denett

marți, 20 ianuarie 2009

A murit poetul Grigore Vieru


Acum două zile s-a stins unul din cele mai clare glasuri româneşti ale Basarabiei. Victimă a unui nefericit accident de circulaţie poetul ar fi împlinit 74 de ani în februarie.
Marcaţi profund de eveniment, nu ne rămâne decât să privim spre viitor şi să sperăm că acest destin exemplar românesc îşi va ocupa locul meritat în literatura română depăşind nivelul de "poet notabil" pe care i-l dă Nicolae Manolescu. Oamenii de cultură din România postdecembristă nu au priceput niciodată că în Basarabia nu poţi fi român fără a fi naţionalist. Lipsa de sincronizare istorică şi politică dintre România şi Moldova răsăriteană, dar mai ales lipsa unei înţelegeri a acestei nesincronizări, a dus la distanţarea elitei româneşti faţă de elita basarabeană privită cu condescendenţă şi clasată ca păşunistă, anacronică, nepermis de naţionalistă şi chiar primitivă. Aşa s-a ajuns la nefireasca situaţie în care cei de "dincolo" neprimind nici un sprijin real din partea elitei culturale româneşti au ajuns la afilieri bizare cu mişcări precum PRM, singurii care, din motive evident demagogice, şi-au întors faţa spre ei. Elita românească, lipsită în general de instinct naţional, nu a înţeles niciodată suferinţele prin care trec cei ce se consideră români în Basarabia. Lipsa de viziune a oamenilor de cultură români nu e comparabilă decât cu ochelarii de cal ai politicienilor cu care, nu de puţine ori s-au confundat. Cum nu vreau să transform o comemorare a unui OM într-un discurs despre laşitate, mă opresc aici.

Dumnezeu să-l odihnească-n pace !

„Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.
Nu frică, nu teamă Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii”. (
„LITANII PENTRU ORGĂ” de Grigore Vieru, fragment)

luni, 19 ianuarie 2009

Machine Eisenbass rockt !

V-aţi întrebat vreodată de ce genul acesta de muzică are parte de un succes răsunător în Germania ? Aveţi idee de ce teutonii actuali se dau în vânt după acest fel de muzică ? Aş pune melodia aceasta la un examen de filosofia culturii. Subiectul, Germania. Sunt curios ce răspunsuri aş primi.

marți, 13 ianuarie 2009

Blogescus otiosus


Zile literalmente nebune adică ne-bune, rele de-a dreptul. Zile în care am încetat să mai exist, luat pe sus de maelstrom-ul exteriorităţii. Dasein ? Aş, de unde ! Dakein mai degrabă.

Existenţa mundană mă îndepărtează de mine însumi. Nu e defel uşor să trăieşti în iadul exactităţii, al detaliului care, dintr-un pervers act de impostură metafizică, se cere interpretat ca şi cum ar fi o idee, ca şi cum ar exista de-adevăratelea. Smulgându-mă pentru o clipă din
maya tehnologismului în care mă zbat, constat cu stupoare o chestiune altminteri banală: pentru ce sunt plătiţi oamenii! pentru inventarea de detalii pe care marketingul le adaugă apoi cu abilitate vieţii noastre deja sufocată de alte detalii nesemnificative.

Rămânând la detalii, constat că şi în privinţa cititului lucrurile stau cam la fel. S-a umplut lumea de artificii literaturnice de parcă toţi ar vrea acum deodată, să procreeze o lume a lor, ca şi cum astăzi şi nu acum douăzeci de ani s-a ieşit din comunism. Mă plâng ca Flaubert, că se scrie prea mult. La fel ca şi în cazul detaliilor din viaţa-mi de clăcaş, o perplexitate socratică mă încearcă şi mă trezesc spunându-mi, asemenea ilustrului moşitor de idei: ce plină e piaţa de lucruri de care nu am nevoie ! Spiritul, ca şi credinţa nu are nevoie de multipli inutili. Aici găsesc un rost exigenţei lui Occam în faţa invaziei de entităţi şi mă simt solidar cu el cuprins de o empatie transistorică pentru eroul ce a învins de unul singur o armată infinită de detalii înarmat cu un simplu brici.

Speranţa mea este că piaţa se va mai goli de aceste nedorite determinări iar eu, în timpul celor opt ceasuri zilnice de trudă, îmi voi putea relua firul gândurilor primind mai puţine lentile de şlefuit.

vineri, 9 ianuarie 2009

Artă sau filosofie ?


Răspunsul meu este evident: filosofie. Nici o muzică, lectură, tablou, statuie sau film nu m-au convins că răspunsul la această întrebare ar putea fi diferit. Am rămas un platonist chiar şi după un îndelung exerciţiu estetic. În stil Noica ecuaţia e cam aşa: a fi înseamnă a fi cultural iar a fi cultural înseamnă a fi întru raţiune adică filosofie. Iată un silogism real ! Tot ce-i urmează filosofiei este de rang secund în ordinea spiritului care este singurul care mă interesează pe mine. Între spirit şi surogatul acestuia voi alege întotdeauna spiritul. În artă, spiritul poate fi simţit pretutindeni, se insinuează în formele acesteia însă nu devine manifest, e o promisiune veşnic neîmplinită. Îl găsim mereu ca reflexie, ca umbră proiectată (ca în mitul peşterii), insinuat în fragmente. Spiritul în artă "este" mereu ciobit, ghicit, intuit, nemaipunând la socoteală faptul că este impregnat de emoţii şi sentimente, lucruri cu totul străine spiritului şi deci, filosofiei. Filosofia ne smulge din echivocitatea sublunarităţii, plasîndu-ne într-o zonă în care negociem direct cu spiritul, fără alte supoziţii în afară de acelea metodologice, absolut necesare demersului de acest fel. Filosofia este zodia raţiunii în timp ce arta este arealul de manifestare a sufletului.

Pentru a trasa o graniţă între artă şi filosofie am să iau exemplul literaturii arătînd raportul acesteia cu filosofia. O literatură care interoghează nemijlocit spiritul îşi pierde dimensiunea artistică şi nu mai e literatură, devine filosofie după cum o filosofie foarte bine scrisă, în sensul unei estetici a formei nu mai e filosofie ea transformându-se în artă.

Când simt că mă apasă irepresibil limita Geist-ului pun mâna pe Borges şi citesc. Mă las pradă imageriei, ţesătoriei de lucruri, fapte şi situaţii, idolatriei reprezentării. Îmi e mai clar ca nicicând că artistul e cu pronia deasupra lui iar filosoful doar cu el însuşi.

marți, 6 ianuarie 2009

Hibernalia tertia parte - Ça, c'est moi !


Ullr heitir einn, sonr Sifjar, stjúpsonr Þórs. Hann er bogmaðr svá góðr ok skíðfœrr svá at engi má við hann keppask.

Ullr, fiul lui Sif şi fiul vitreg al lui Thor, este doar unul. Măiestria-i de arcaş şi iuţeala pe schiuri nu i le poate nimeni egala.

(sec. XIII, Eda cea nouă - Snorri Sturluson)





***


Kinêsis, metabolê, fora, alloiôsis, auxêsis şi mă opresc aici. Ce harnici au fost grecii la inventatul cuvintelor ce descriu feluritele specii de mişcare ! Mişcarea s-a aflat mereu în centrul Erklärung-ului elen care a făcut din ea una din categoriile ce stau la baza înţelegerii lumii generând odată cu Zenon acea fantastică διαλεκτική care astăzi încinge spiritele la fel ca în urmă cu două milenii. Fără ea, înţelegerea noastră devine anecdotică (în sensul cu care Procopius din Cesareea a instituit ανεκδοτα, ca ne-publicat, ne-scos-în-afară, ne-dat-vederii adică neterminat, presupunând moartea gândului ab initio), un trup fără cap, un spirit amputat condamnat la secundaritate. Kinesis se prefigurează subtil ca una din esenţele ontosului, un mod de ieşire din aporetic şi dezordine browniană.

Strict medical, fora, mişcarea locomotorie, este unul din antonimele paraliziei, opunându-se catalepsiei în timp ce kinesis se opune paraliziei spiritului. Oricum am lua-o, prin anexare la intelect, mişcarea devine θεραπεία, remediu al sufletului şi trupului deopotrivă, punct de sprijin pentru intuiţiile spiritului. Să ne re-amintim de practicul îndemn al lui Noica: dacă nu-ţi vine ideea, atunci urcă un deal !

***

Motto: "Orice idee suferă din lipsa dealului potrivit."

***

Am ajuns. 2600 meters above sea level... privesc lumea ce mi se desfăşoară la picioare, respir adânc, concentrat şi simt cum înălţimile acţionează ca un drog asupra mea. Senzaţia seamănă cu cea dată de primul fum de haşiş după luni de abstinenţă. Ameţeala alpină îmbată iar hăurile ispititoare de sub mine mă îndeamnă să le urmez.

Pornesc...

Acceleraţia este uluitoare, iar viteza mă face să mă simt ca un sinucigaş. Jubilez. Sunt un Ulise eliberat în mijlocul sirenelor ce cântă frenetic sarabanda pierzaniei. Dar perdiţia este voluptoasă. Şi înfricoşătoare.

... fear is the mind killer.

Dacă vrei să te joci cu gravitaţia atunci lecţia Bene Geserit trebuie să facă parte din tine. Din exterior, siajul prin zăpadă pare natural, lupta cu sinele ne-dîndu-se vederii.
Every turn is a sign of fear... spasmul interior al voinţei ce supune instinctul rămâne invizibil, petrecându-şi contorsionările în intimitate. În timpul căderii controlate, peptidele ne picură spaima în suflet, dar odată cu ele însăşi viaţa şi ceva din înţelesul acesteia. Iniţierea îşi urmează paşii stârnind tulburarea voită a interiorului.

Evitarea stihiilor interioare este unul din felurile de a refuza să ne înţelegem.

Rodul cognitiv al formele fricii este cules abia mai târziu sub forma respectului şi clemenţei faţă de viaţă, în plan axiologic şi al lejerităţii conceptuale în plan epistemic. Ţi-ai urcat dealul.

***


Je viens de m'apercevoir qu'à part mon œil, il y a deux choses qui ne sont pas paralysées. Mon imagination, ma mémoire. L'imagination et la mémoire sont les deux seuls moyens de m'évader de mon scaphandre.

Je peux imaginer n'importe quoi, n'importe qui, n'importe où. Me faire caresser par les vagues à la Martinique, rendre visite à la femme que j'aime...

Me prosterner devant Ozymandias, le roi des rois. Je peux imaginer n'importe quoi.Vivre mes rêves d'enfant, mes ambitions d'adulte...

Maintenant, je veux me souvenir de moi tel que j'étais. Beau, nonchalant, glamour, séduisant, diable. Oui, glamour et très beau. Du moins, certains le pensaient...

Ça, c'est pas moi, c'est Marlon Brando!

Ça, c'est moi !






P.S. În 1891 s-a născut Marcel Jaton, un elveţian ca oricare altul dar deosebit prin dragostea faţă de munţii unde a trăit mereu, schior şi pictor pasionat al acestora. Ca schior, il sera dans les années 20, l'un des pionniers du virage parallèle.

Între cele două războaie mondiale
obişnuia să se urce în grabă pe schiuri, cu ceva echipament la el, pentru a prinde în acuarelă propriile momente de bucurie interioară precum şi le sentiment des Alpes. Comuniunea cu iarna în sânul muntelui i-a hrănit spiritul şi voinţa de libertate toţi cei şaptezeci şi opt de ani fericiţi pe care i-a trăit.


Curios la Marcel Jaton e că în 1969, anul morţii sale, când maladia Alzheimer îi doborâse complet ultimele redute ale memoriei nemairecunoscându-şi defel nici soţia şi nici copiii, îşi identifica cu uşurinţă toate picturile cu munţii prin care se perindase. Asta mă face să mă gândesc că memoria îşi are sediul, aşa cum credeau unii medievali, în inimă şi nu în circumvoluţiunile expuse degradării şi capriciilor vremii.

luni, 5 ianuarie 2009

A happy 2009 !


La mulţi ani cititorule oriunde te-ai afla !

De Sărbători am citit în caltaboşi,
tochitură şi friptură, vinuri roşii sau cafele băute pe târziu şi îţi pot spune că augurii vestesc numai de bine pentru 2009.

...ah, în afară de criză.

Încep cu o veste tristă: în ajunul Crăciunului a murit Samuel P. Huntington, autorul Ciocnirii civilizaţiilor. "O lectură uşoară dar cu multe implicaţii", să citez pe cineva care nu mi-a plăcut deloc. Mult mi-am dorit să găsesc "Ciocnirea" lui Huntington pe biletul de examen de la filosofia culturii dar mi-a cazut Paideuma lui Frobenius. Eh, bună şi paideuma că e la fel de plină de implicaţii. Aşadar,
un requiem pentru Samuel sau Sh'mu'El, cum îi spunea mămica în ivrit. Ne-ai împărţit ţara în două, o neverosimilă descoperire în studenţie, un deziderat acum şi ne-ai împărţit în turciţi şi occidentalisiţi. Ai murit prea devreme să vezi că între timp s-au mai înmulţit categoriile deşi occidentalisiţii au dispărut dacă or fi existat vreodată.

Profeţii 2009

Citesc pe internet cum un "respectabil intrepret" al lui Nostradamus anunţă pentru 2009 un atac nuclear asupra Franţei(se insinuează că ar fi ruşii), un război India-Pakistan terminat după prelungiri, la penalty-uri cu victoria zdrobitoare a "continentului mistic", nişte misile trimise de arabi cu generozitate Americii, asasinarea porumbelului păcii: Obama. De Românica nimic, profeţiile o ocolesc. Logic, pe vremea lui Nostradamus nu exista. În schimb vă profeţeşte Blogescu: concedieri, mărirea abuzivă şi iraţională a chiriilor, trafic şi mai infernal ca în 2008 şi încă un mandat pentru Băsescu.

Dacă aţi făcut o facultate, nu e cazul să vă îngrijoraţi, ambasadele Canadei, Australiei şi Noii Zeelande dovedesc multă clemenţă faţă de dosarele de emigrare a cetăţenilor români. Rămâne doar să vă obişnuiţi cu frigul, cangurii, dansul hakka şi mistuitorul(sau "specificul" - apud profu" de română) nostru dor de casă şi mioriţă.

I wish you a happy 2009 !

 

blogger templates | Make Money Online