Blogu' lu' Blogescu - A BRAVE NEW WORLD


Dialog imaginar: Am spus că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

vineri, 12 decembrie 2008

Quheleth sau sensul libertăţii


"Lumina este dulce şi plăcut este ochilor să privească soarele"


Azi dimineaţă mă gândeam că eliberare e un cuvânt întotdeauna nepotrivit, ce presupune sentimente revanşarde în care ideea de represiv este conţinută implicit. Viaţa mea pare să nu se potrivească sau să aibă cea mai mică nevoie de această asociere. De aceea, prefer cuvântul libertate.

Experienţa libertăţii o trăiesc deplin, ca un acord definitiv cu aerul pe care-l respir şi absenţa totală a contradicţiei.

Am fost sunat de o companie astăzi. Ofertă de job. O doamnă a turuit neîntrerupt despre potrivirea mea cu profilul căutat de ei şi virtualele oportunităţi care stau doar la un interviu depărtare de mine. Am spus politicos că nu vreau să-mi las slujba pe care o am deja. A insistat, aşa că am cerut un salariu absurd şi m-a lăsat în pace. Totuşi simt nevoia unei citări a domnului J: "however, there is a certain love of pursuit, from games to love to being headhunted into my current job".

Realitatea e că nu mă preocupă decât filmul meu, la care tocmai am început să lucrez cu îndârjire. Azi am vorbit cu domnul T la Londra şi mi-a făgăduit tot sprijinul său în privinţa scenariului iar D a acceptat să lucreze pe imagini. Am obţinut nişte acorduri iar asta e perfect.

Am decis să amân pe moment replica murdară ce-o datorez intelectualei descreierate cu care m-a pus naiba să mă încurc pe blog. Epoche. Aşa cum bine m-a învăţat Husserl,transform infama creatură într-o pretenţie de existenţă. Fuck off creature ! Done.

Repriza de înot de după job, m-a binedispus şi mai mult. În ciuda preţurilor piperate, locul pe care-l frecventez îşi merită banii. Cu excepţia câtorva VIP-uri care se prefac că sunt şi ei oameni obişnuiţi, totul e ok. Turele de înot mi-au redat încrederea în mine şi mi-au adus aminte ca sunt acelaşi om care astă vară a făcut trei sute de kilometri cu bicicleta în 22 de ore.
Imersiunea mă plasează în plăcutul straniu al undelor albastre şi mă transformă într-o altă fiinţă. Beatitudine. Zâmbesc vesel şi scot zgomote de delfin. Mă opresc simţind priviri aţintite asupră-mi. Salvez aparenţele simulând o falsă înghiţitură de apă. Surogatul Marelui Albastru îmi umble inima de bucurie chiar dacă nu e la fel ca Edenul subacvatic populat de corali multicolori de la tropice. Aqua profundis mă umple de un copleşitor sentiment prenatal pe care vreau să-l trăiesc la nesfârşit. Sunetul este abolit, percepţia mea vizuală se preschimbă într-un ceva albastru care se unduieşte hipnotic. Stau sub apă aproape până la sufocare.

Jacuzzi. Privindu-l bolborosind în jurul meu, mă imaginez victimă a unui ospăţ de canibali. Pe margine, un domn cu slip negru şi păr abundent pe omoplaţi mă priveşte insistent. Seamănă cu un iac tibetan. Îmi pironesc privirea într-a lui până cedează. Mă uit iarăşi la jacuzzi şi de astă dată viziunea supei primordiale mi se îmfăţişează cu claritate. Îmi dau seama că amicul cu care am venit, mi-a povestit ceva în tot acest răstimp iar eu am aprobat maşinal. Încercând să prind din urmă firul povestirii, remarc iarăşi cum domnul cu slip negru şi spatele ca o mochetă se holbează iar la mine. De data asta, mă ridic brusc şi plec spre saună.

Sauna: 95 de grade Celsius, o adevărată anticameră a Iadului în care mă vâr cu plăcere. Faza cu sauna e că de fiecare dată întâlnesc pe cineva înauntru care îmi explică, fără să-i cer, cum e treaba cu sauna. De data asta mi-a fost dat să aud povestea porilor ce se usucă dacă nu te uzi mereu. Sfaturile în general mă irită peste poate. L-am ignorat cu gentileţe pe cunoscător si am început să mai frunzăresc Dilema care o adusesem cu mine. La sauna uscată, dacă vrei să nu faci infarct, trebuie să ştii că cinşpe minute reprezintă limita ultimă.

Cu pielea de un roşu incandescent, am intrat direct sub duşul rece. M-am uns cu toate gelurile din dotare şi m-am bucurat de stropii ce ricoşau din umerii mei. Dacă stai nemişcat, duşul face ca un televizor atunci când toate programele s-au sfârşit. Un zgomot care te agasează şi te obligă să-l suprimi. Aşa am făcut.

Restaurantul. Unul bun. Citesc pe un perete că a fost declarat cel mai bun restaurant din Bucureşti în anul 2007. Amicul meu, L. care locuieşte în apropiere îmi povesteşte mai multe despre localul care a crescut în fiţe an de an. Înăuntru numai străini. Aud italiană şi engleză. Wherever. Comand lup de mare cu piure de păstârnac, legume, frunzuliţe de rozmarin şi un pahar de vin alb sec. Servirea este excelentă, totul este aşa cum trebuie. Nota de plată este impresionantă dar ce mai contează când meniul a fost excelent ?

Mă urc într-un taxi şi ţiganul taximetrist mă învăluie într-un nor de fum de ţigară şi dă drumul la manele. Într-o primă instanţă mă decid să îndur dar îmi dau repede seama că nu pot şi iau o decizie rapid. După treizeci de metri îi spun pe un ton hotărât să oprească imediat. Înainte de a comenta ceva îi arunc o hârtie de zece lei care-l moaie imediat şi plec în trombă. Nu am nevoie de restul lui. Aleg un taxi curăţel care mă aduce acasă.

Îmi hrănesc motanul care miorlăie bucuros că ora de masă a sosit în sfârşit şi decid să revăd un film de Kurosawa. Boia şi domnul Ludwig care zac pe noptieră pot să mai aştepte. Mi-am luat laptopul cu mine să lucrez de acasă. Nu am chef mâine de birou.

Văd
experienţa libertăţii ca pe un atribut al meu, chiar mai mult de atât, ca pe ceva ce a ajuns să mă definească. Mă miră impotenţa intelectualilor în general, atunci când tratează problema libertăţii, prinşi fiind în capcana propriilor vanităţi. Aşa ajung să debiteze mereu aceleaşi inepţii. Ar trebui să ştie, doar au citit vagoane de cărţi !

Mă bucur enorm că nu trebuie să ajung la şaptezeci de ani pentru a spune că Ecleziastul este o carte pe care ar fi trebuit să o citesc mai cu băgare de seamă în urmă cu cincizeci de ani.

6 comentarii:

  1. Pretty cool, the way you see the life.

    RăspundețiȘtergere
  2. prea pedant, mon cher..
    una-i imaginatia si ALTA REALITATEA

    RăspundețiȘtergere
  3. Imageria e extrem de vie. Asta am vrut sa spun in primul comment. Totul este extrem de vizual.

    Adela

    RăspundețiȘtergere
  4. Da domle, pedant. Aşa sunt eu, ok ?

    RăspundețiȘtergere
  5. ehehee... te-ai c-am boierit vere :P

    RăspundețiȘtergere

 

blogger templates | Make Money Online