Maşina lui Eminescu


În urmă cu câteva zile, printre nuanţatele sale mofturi de ochelarist, domnul Suciu plasează şi relatarea unei întâmplări hazlii în care protagonista, o doamnă ferm convinsă că autorul celor trei muşchetari este acelaşi cu cel care a pus pe hârtie şi spaimele lui Macbeth, îşi susţinea plină de candoare părerile, chiar şi după ce a fost corectată.


Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de o întâmplare oarecum asemănătoare, care deşi adevărată, sună aproape ca un banc.


Cu ceva ani în urmă, în Piatra Neamţ, se celebrau nişte ani de la naşterea poetului naţional (nu mai ţin minte detalii). Evenimentul era găzduit de Muzeul de istorie, o clădire impozantă aflată în chiar centrul urbei, unde invitaţii încă soseau fără contenire. Peste tot prin oraş, evenimentul era anunţat cu afişe iar pe frontispiciul clădirii gazdă era pus un banner imens "Eminescu, xx ani de la naşterea poetului naţional".


Afară pe scări, împreună cu nişte amici ieşit fiind la o ţigară (fumam din greu pe vremea aia) am fost martorul următoarei scenete. Un individ cu profil de boxer, cercel în ureche (cu pietricică!) şi lanţ de aur masiv care-i atârna la gât ostentativ, scoate capul afară din Siegfriedul lui cu număr de Germania(cum altfel?) şi ne întreabă "care e faza pe acolo".


"-E ziua lui Eminescu, răspunde unul dintre noi !
-Da cine e mă rog Eminescu ăsta, de vin atâtea maşini la ziua lui că eu n-am auzit de el, e vreun şmecher nou prin oraş ?
- Păăăi, e un om important care ..., dau să răspund fără a-mi încheia vorba când individul întreabă abrupt cu aceeaşi mină intrigată:
-Şi ce maşină are mă, Eminescu ăsta al vostru ?"

Carevasăzică relaţia dintre Siegfriedul cu mulţi cai putere şi Spirit îşi are istoria proprie. Dar mă opresc aici să nu fiu întrebat ce maşină am. Aş pierde inevitabil, n-am nici carnet.

Comentarii

  1. Bre, chiar nu pot sa cred ca faza e adevarata :)

    RăspundețiȘtergere
  2. De indivizii ca acela e plina tara si acum, de smecheri ca Eminescu ducem lipsa tot mai mult.

    Cata

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare