Budapesta şi Micul Paris

Ceea ce am văzut a fost un oraş civilizat, respirând istorie prin toţi porii, european sub toate aspectele. Budapesta este un oraş de la care ai ce învăţa.

Nu vreau să continui aici cu lista impresiilor mele. Ele nu contează pe acest blog care nu se vrea un jurnal al meu. Nu sunt un naiv care să înceapă să-şi scarpine orgoliul, cu plimbările sale, în faţa unei audienţe care nu e interesată de aşa ceva. Ceea ce ce contează este contrapunerea acestor impresii unor "realităţi de acasă".

Aşa cum Dâmboviţa nu e Dunărea, tot aşa nici Bucureştiul nu e Budapesta. Întocmirea unui inventar al prostiei edilitare româneşti devine o sarcină mult mai uşoară ori de câte ori ieşi din România, pentru că toate neajunsurile cu care te-ai obişnuit şi ai ajuns să nu le mai observi îţi scot ochii cu hidoşenia lor la reîntoarcerea în patrie: câinii vagabonzi, lipsa parcărilor, benzilor pentru autobuze şi pistelor pentru biciclete, traficul infernal, claxonatul şi înjurăturile din trafic. Nu mă plâng că noi nu avem palate, clădiri istorice impresionante, pentru că am avut istoria care am avut-o, însă deplâng faptul că lipsesc acele lucruri elementare care-l fac pe om să-şi merite numele de om. Le plâng de milă românilor că trăiesc într-un mediu viciat, poluat moral şi fizic pentru că ştiu că nu merită să fie trataţi astfel şi încă mai există multă lume cu bun simţ care încă mai speră că lucrurile vor deveni şi la noi normale.

Atmosfera generală din Budapesta este aerisită degajând un aer elevat. Bucureştii, emană balcanism şi murdărie. Nu neapărat murdăria străzilor cât atitudinea oamenilor care au gesturi violente, ţipă, se împing la tramvai chiar şi atunci când este loc din belşug, te înghesuie cu genţile lor murdare de rafie şi te fac să simţi pentru toată ziua mirosul de şatră.

Mi s-a spus că mă agit de pomană şi că ar fi timpul să încep să mă obişnuiesc cu "realitatea". Care realitate, întreb retoric ? Cea a gunoaielor aruncate fără discernământ pe unde se nimereşte, a înjuraturii şi scuipatului, a politicienilor incapabili şi corupţi care nu dau o para chioară pe cei ce i-au votat, realitatea lui Guţă, Adi Minune, a fustelor colorate care vând desuuri de nylon în piaţa Unirii ? Ei bine, vă asigur că asta nu se va întâmpla vreodată. Dacă blogul nu va fi de ajuns pentru a înfrunta această "realitate", atunci voi îndemna oamenii la revoltă, îi voi îndemna să iasă în stradă, să-i alunge de la conducere pe cei care-şi bat joc de ei.

Lumea s-a repezit să-l aleagă pe Oprescu, acest comunist acrit, care şi-a recunoscut deschis iubirea faţă de idealurile lui Lenin. Mă întreb acum, cum poate un comunist să rezolve problemele capitalismului ?

Dimineaţa, chiar înainte de a intra în Bucureşti, am facut câteva fotografii din mersul trenului. Le-am pus împreună cu cele făcute în Budapesta într-un colaj. Vă rog pe voi să judecaţi cât sunt de subiectiv şi cât de justificate îmi sunt frustrările de cetăţean.

Trenul era plin de cetăţeni străini. M-am simţit ruşinat când îi vedeam că privesc afară. Chiar nu-şi pune nimeni problema că asta e ceea ce văd toţi cei care vizitează România ? Ce efect mai poate avea publicitatea cu banii aruncaţi de guvern în străinătate pentru cineva care vede cu proprii săi ochi ţara lui Borat, şi mai ales, câtă credibilitate ? Oare ce zic toţi PR-iştii intraţi pe pile în structurile statului, când cineva care a fost în România cere explicaţii pentru lucruri de soiul celor fotografiate de mine din tren ?