Blogu' lu' Blogescu - A BRAVE NEW WORLD


Dialog imaginar: Am spus că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Marko Bela: Trianonul ne doare

Preşedintele UDMR a prezentat aseară, în faţa a aproximativ şapte mii de participanţi la un spectacol de campanie electorală organizat la Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, o hartă a componenţei etnice a Transilvaniei, conform recensământului din 2002, în care teritoriile locuite preponderent de maghiari erau însemnate cu roşu.

"Pata roşie (de pe hartă, n.r.) putea fi şi mai mare dacă nu exista Trianonul în 1920. Trebuie să întoarcem roata istoriei. Să fim uniţi în orice clipă pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ne doare Trianonul şi ne doare 1918. După alegeri e sărbătoarea naţională a României, dar evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat 70 de ani de agonie. Nimeni să nu ne ceară să ne bucurăm de această zi, deşi o respectăm”, a spus Marko Bela.

Eu nu prea înţeleg cum vine faza asta de la urmă, nu ne bucurăm dar respectăm. Dacă Mărculică era sincer până la capăt măcar nu mai trebuia să încerce să dreagă busuiocul. În discursul lui spune clar că pentru ei au fost 70 de ani de agonie iar sărbătoarea noastră le pică cam prost aducându-le aminte de nenorocirea lor. Asta e puişor, istoria s-a scris deja iar din afirmaţiile tale nene Marcule ne dăm seama că frustrările în randul populaţiei maghiare sunt imense iar atmosfera generală este de revanşă din moment ce aşa arată un discurs electoral maghiar.

3 comentarii:

  1. De aici, de pe malurile budapestane ale Dunarii, lucrurile par oarecum diferite...
    Mentionez de la inceput ca habar nu am ce inseamna sa iti iubesti tara (poti iubi ceva concret: un om, o pisica - dar cum poti iubi ceva abstract, precum "tara" sau "Dumnezeu"? Poti sa fii dator fata de tara, sa te temi de Dumnezeu - dar sa ii iubesti...???!!!).
    Acestea fiind spuse, trec mai departe: nu ii inteleg neam pe cei care spun ca isi iubesc tara, flutura stegulete de ziua nationala si ies la sarbatori cimpenesti. Nu ii inteleg - dar accept ca sentimentul lor este real si ca pentru ei conteaza.
    Ajungind acum la unguri - multi dintre ei isi iubesc tara. Pasional. Au avut o tara mare, au o istorie cu care se mindresc - si acum au ramas cu o firimitura, intrucit diverse bucati au fost alipite diverselor tari vecine. Si asta ii doare. Nu vreau sa intru acum in dezbateri istorice - nu ma intereseaza bataile prostesti pe o bucata de pamint (mai bine ar fi stat toti acasa sa se "lupte" cu nevestele prin dormitoare). Ceea ce vreau sa subliniez este ca, la nivelul omului simplu, exista in Ungaria aceasta frustrare. Bineinteles, pentru cei care spun ca isi iubesc tara - nu pentru ticalosi ca mine :)
    Acest sentiment nu e neaparat dublat de nevoia de razbunare. El devine insa dublat de respectiva nevoie atunci cind politicienii speculeaza acest (banuiesc ca onorabil) sentiment. Cred ca asta face si Marko, si e pacat.
    Si vorbind despre luptele in budoar: stati linistiti, ticalosii astia ca mine care nu dau doi bani pe ideea de natiune, tara si alte comicarii de acest gen se inteleg bine cu unguroaicele, si unguroaicele cu ei, si de aici incepe veselia. Noi nu mai "vrem pamint" demult. Vrem liniste. Si - in alta ordine de idei - in lumea asta pusa pe alergatura vrem timp. Mai ales pentru razboaiele benigne.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant. Totuşi, putem să admitem că oamenii se pot bucura de propria specificitate, manifestată prin bucuria de a-şi vorbi propria limbă, a-şi mânca gulaşul sau micii văzând în aceste moduri de a se bucura de viaţă tot atâtea feţe ale ideii de naţiune. Aşa o percep ei. Am întâlnit oameni care mi-au definit naţiunea în nişte termeni de o concreteţe absolut surprinzătoare(obiceiuri, biserica, limba, cum se prepara branza etc.). Îmi aduc aminte de răspunsul dat de un persecutat kosovar întrebat fiind de ce urăşte naţiunea sârbă. Răspunsul a fost: pentru că mănâncă carne de porc[probabil era musulman]. Nu sunt sigur că e cel mai nimerit exemplu dar sper că ai prins ceea ce voiam să spun.

    Marko Bela face paradă electorală, asta e sigur. Nu ştiu cât de mult poate exista iubirea de naţie şi în ce măsură însă ştiu sigur la ce poate duce. Întrebarea mea este: discursul lui Marko Bela alimentează anumite dorinţe sau doar le răspunde ?

    by the way, nice comment Andruska

    RăspundețiȘtergere

 

blogger templates | Make Money Online